Regulament organizare

Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului local Glăvăneşti

CAP. I
CONSTITUIREA CONSILIULUI LOCAL

Art. 1. Potrivit legii în termen de 20 de zile de la data desfăţurării alegerilor locale se convoacă de către Prefect şedinţa de constituire a Consiliului local, în cazul nostru acest lucru s-a realizat pe data de …. .
Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, peste trei zile se va organiza o nouă şedinţă tot prin grija prefectului.
Art. 2. La şedinţa de constituire legal întrunită poate participa şi primarul care a fost declarat ales chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.
Art. 3. Şedinţa de constituire este deschisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care îl invita pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei 2 asistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedinţei.
După preluarea conducerii şedinţei se ia o pauză, în timpul căreia se constituie grupurile de consilieri, iar secretarul comunei prezintă preşedintelui de vârstă şi asistenţilor acestuia dosarele consilierilor declaraţi aleşi şi pe cele ale supleanţilor aşa cum au fost primite de la biroul electoral de circumscripţie.
Pentru primarul care a candidat şi pentru funcţia de consilier şi a obţinut mandatul, dosarul acestuia va fi însoţit de opţiunea scrisă pentru una dintre cele doua funcţii.
Pentru validarea mandatelor consilierii aleşi vor alege prin vot deschis, o comisie de validare alcatuită din 3 – 5 membri. Prin grija preşedintelui decan de vârstă se alege numărul membrilor care vor face parte din comisia de validare utilizând votul deschis, comisia care îşi va desfăşura activitatea pe toata perioada mandatului.
Desemnarea candidaţilor care să facă parte nominal din comisia de validare se face pe grupuri de consilieri constituite în funcţie de numărul de mandate obţinute la alegeri.
Comisia de validare îşi desemnează un preşedinte şi un secretar care va proceda la verificarea dosarelor consilierilor aleşi şi va emite un proces verbal în acest sens propunând validarea sau invalidarea mandatelor consilierilor prevăzuţi în tabelul prezentat, în ordine alfabetică.
Art. 4. Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, prin votul deschis. Persoana al cărei vot este supus validării participă la vot.
Art. 5. Dupa validarea mandatelor a cel puţin două treimi din numărul de consilieri stabilit se va proceda la depunerea jurământului de credinţă de fiecare consilier în parte după care va trece la semnarea acestuia. După depunerea jurământului de toţi consilerii, preşedintele de şedinţă declară consiliul local legal constituit.

CAP. II.
ORGANIZAREA CONSILIULUI
PREŞEDINTELE DE ŞEDINŢĂ

Art. 6. Dupa declararea consiliului local ca legal constituit, se procedează la alegerea unui preşedinte de sedinţă, prin vot deschis, mandatul acestuia nu poate fi mai mare de 3 luni. Acelaşi consilier nu poate fi ales preşedinte de şedinţa cel mult de 2 ori pe durata unui mandat, dar niciodata consecutiv.
Dupa alegere preşedintele de şedinţă preia lucrările consiliului, exercitând urmatoarele atribuţii principale:

 

  1. Conduce şedinţele consiliului local.
  2. Supune votului consilierilor proiectele de hotărâri, asigură numărarea voturilor şi anunţă rezultatul votării.
  3. Semnează hotărârile adoptate de consiliul local, chiar daca a votat împotriva adoptării acestora, precum şi procesul-verbal.
  4. Asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfăşurare a şedinţelor.
  5. Supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului.
  6. Aplică dacă este cazul, sancţiunile prevăzute de statutul aleşilor locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni.

Preşedintele de şedinţă îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament-cadru sau însărcinări date de consiliul local.

ALEGEREA VICEPRIMARULUI

Art. 7. Consiliul local alege din rândul membrilor săi pe viceprimar prin vot secret. Propunerea de candidaţi pentru alegerea viceprimarului se face de grupuri de consilieri, consilieri sau primar.
Art. 8. Exercitarea votului se face în urna special amenajată prin tăierea cu o linie orizontală a candidatului sau candidaţilor care nu doreşte sa iasă viceprimar.
Este declarat viceprimar candidatul care obţine majoritatea voturilor consilierilor în funcţie.
Art. 9. Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consiliului local.

COMISILIILE DE SPECIALITATE

Art. 10. Consiliul local, după constituire stabileşte şi organizeaza comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate. Pot fi membrii comisiilor de specialitate numai consilieri.
Art. 11. Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majoritaţii membrilor săi şi iau hotărâri cu votul majorităţii acestora. Şedinţele comisiei de specialitate sunt, de regulă publice, şi se poate hotărâ ca la dezbaterile sale să participe şi alte persoane interesate sau mass-media, dar poate hotărâ ca unele şedinţe să se desfăşoare cu uşile inchise.
Art. 12. În funcţie de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din 1 – 3 comisii, dintre care una este comisia de bază.
Art. 13. Indemnizaţia de şedinţă se va achita numai pentru activitatea desfăşurată în comisia de baza.
Fiecare comisie de specialitate îşi alege, prin votul deschis al majorităţii consilierilor ce o compun, câte un preşedinte şi câte un secretar.
Art. 14. Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii principale:

  1. Analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local.
  2. Se pronunţă asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare.
  3. Întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate, pe care le prezintă consiliului local.

Art. 20. Preşedintele comisiei de specialitate are următoarele atribuţii principale:

  1. Asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local şi cu celelalte comisii.
  2. Convoacă şedinţele comisiei.
  3. Conduce şedinţele comisiei.
  4. Propune ca la lucrările comisiei să participe şi alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar.
  5. Participă la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce.
  6. Susţine în şedinţele de consiliu avizele formulate de comisie.
  7. Anunţă rezultatul votării, pe baza datelor comunicate de secretar.

Art. 21. Secretarul comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

  1. Efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a membrilor comisiei.
  2. Numără voturile şi îl informează pe preşedinte asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecarei hotărâri şi asupra rezultatului votării.
  3. Asigură redactarea avizelor şi proceselor-verbale etc.

Secretarul comisiei îndeplineşte orice alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului sau însărcinari stabilite de comisie sau de către preşedinte.
Participarea membrilor comisiei la şedintele acesteia este obligatorie.
În caz de absenţă la şedinţa comisiei de bază a consilierului în cauză nu i se acordă indemnizaţie de şedinţă.
Avizele întocmite de comisie vor cuprinde separat, cu motivarea necesară, atat amendamentele şi propunerile acceptate, cât şi cele respinse.
Avizul întocmit de comisie se prezintă secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care îl va prezenta consilierilor, o dată cu ordinea de zi.
Lucrările şedinţelor comisiilor de specialitate se contrasemnează într-un proces-verbal care va fi semnat de către preşedintele şi secretarul comisiei.
Art. 23. Dacă în urma dezbaterilor din şedinţa consiliului local se impun modificări de fond în conţinutul proiectului, preşedintele de şedinţă poate hotărâ retrimiterea proiectului pentru reexaminare de către comisia sau compartimentul de specialitate care a întocmit avizul.
Art. 24. Activitatea comisiilor de specialitate poate fi verificată printr-o ancheta hotărâtă de consiliul local la cererea a cel puţin două treimi din numărul consilierilor din funcţie.
Art. 25. După depunerea jurământului primarul intră în exerciţiul de drept al mandatului. Primarul va ocupa în sala de şedinţe un loc distinct, separat de cel al preşedintelui de şedinţă. De asemenea la fel se procedează şi cu alte persoane invitate cum ar fi prefectul sau reprezentaţi ai acestuia.
Art. 26. Primarul participă la şedintele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi. Punctul de vedere al primarului va fi consemnat în procesul-verbal de şedinţă.
Art. 27. Secretarul comunei participă obligatoriu la şedinţele consiliului şi are următoarele atribuţii principale :

  1. Asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor în funcţie.
  2. Asigură efectuarea lucrărilor de secretariat.
  3. Efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinte a consilierilor.
  4. Numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă preşedintelui de şedinţă.
  5. Informează pe preşedintele de şedinţă cu privire la cvorumul necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local.
  6. Asigură întocmirea procesului-verbal de şedinţă, pune la dispoziţie consilierilor înaintea fiecărei şedinţe procesul-verbal a şedinţei anterioare, asupra conţinutului cărora solicită acordul consiliului.
  7. Asigură întocmirea dosarelor de şedinţă, legarea, numerotarea paginilor, semnarea şi ştampilarea acestora.
  8. Urmăreşte ca la deliberarea şi adoptarea unor hotărâri ale consiliului local să nu ia parte consilierii care prezintă vreun interes în concurs cu activităţi la care acesta este implicat sau cu rudele acestuia.
  9. Prezintă în faţa consiliului local punctul său de vedere cu privire la legalitatea unor proiecte de hotărâri sau a altor măsuri supuse deliberării consiliului; dacă este cazul, refuză să contrasemneze hotărârile pe care le consideră ilegale.
  10. Contrasemnează, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, hotărârile consiliului local pe care le consideră legale.
  11. Poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a şedinţelor ordinare ale consiliului local.
  12. Acordă membrilor consiliului asistenţă şi sprijin de specialitate în desfăşurarea activităţii, inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau la definitivarea celor discutate şi aprobate de consiliu.

Art. 28. Secretarul îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege, de regulamentul de organizare a consiliului local privitoare la buna organizare şi desfăşurare a şedinţelor consiliului.

 

CAP. III.
DESFĂŞURAREA ŞEDINTELOR

Art. 29. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului local cuprinde proiecte de hotărâri, rapoarte ale comisiilor de specialitate. Ordinea de zi este cuprinsă în cuprinsul invitaţiei de şedinţă transmise consilierilor şi se aduce la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
Proiectul ordinii de zi se întocmeşte la propunerea primarului, consilierilor, comisiilor de specialitate sau la solicitarea cetăţenilor.
Proiectul ordinii de zi se supune aprobării consiliului.
Proiectele de hotărâri şi celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoţite de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop şi de raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliului local.
Art. 30. Consilierii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările consiliului şi să îşi înregistreze prezenţa în evidenţa ţinută de secretar.
Consilierul care nu poate lua parte la şedinţă este obligat să comunice acest lucru preşedintelui de şedinţă sau secretarului.
Art. 31. Dezbaterea problemelor se face în ordinea strictă în care acestea sunt înscrise pe ordinea de zi aprobată. Dezbaterea începe prin prezentarea pe scurt a proiectului de hotărâre sau a problemei înscrise pe ordinea de zi, pe care o face iniţiatorul. Apoi se dă cuvântul preşedintelui comisiei de specialitate şi, daca este cazul, şefului compartimentului care a întocmit raportul.
După efectuarea prezentărilor prevăzute de lege se trece la dezbateri.
Consilierii vor participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt. Preşedintele de şedinta are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcţie de obiectul dezbaterii. Consilierul este obligat ca în cuvântul său să se refere exclusiv la problema care formeaza obiectul dezbaterii. Preşedintele de şedinţa va urmări ca prezenţa la dezbateri să se faca din partea tuturor grupurilor de consilieri.
Art. 32. Preşedintele de şedinţă va permite oricând unui consilier să răspundă într-o problemă de ordin personal sau atunci când a fost nominalizat de un alt vorbitor.
Art. 33. Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii de către consilierii prezenţi la şedinţă, precum şi dialogul dintre vorbitori şi persoanele aflate în sală. În cazul în care desfăşurarea lucrărilor este perturbată, preşedintele de şedinţă poate întrerupe dezbaterile şi aplicarea de sancţiuni corespunzătoare.
Art.34. Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale şi pe articole, consilierii putând formula amendamente de fond sau de redactare. Amendamentele formulate se supun votului consiliului local în ordinea formulării lor.

ELABORAREA PROIECTELOR DE HORĂRÂRI

Art. 35. Dreptul la iniţiativă pentru proiectele de hotărâri ale consiliului local aparţine primarului şi consilierilor. Proiectele de hotărâri vor fi însoţite de o expunere de motive şi vor fi redactate în conformitate cu normele de tehnică legislativă. În acest sens secretarul comunei şi personalul de specialitate din aparatul propriu al consiliului vor acorda sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate.
Art. 36. Proiectele de hotărâri se înscriu pe ordinea de zi a şedinţelor prin menţionarea titlului şi a iniţiatorului. Acestea se transmit spre dezbatere şi avizare comisiilor de specialitate ale consiliului local, precum şi compartimentelor de resort pentru întocmirea raportului. Nominalizarea comisiilor şi compartimentului de resort se face de către primar împreună cu secretarul.
Art. 37. Proiectele de hotărâri şi celelalte propuneri, însoţite de avizul comisiei de specialitate şi de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului, se înscriu pe ordinea de zi şi se supun dezbaterii şi votului consiliului în prima şedinţă ordinarţ a acestuia.
Art. 38. Votul consilierilor este individual şi poate fi deschis sau secret, în funcţie de hotărârea acestora. Proiectele de hotărâri sau propunerile respinse nu pot fi readuse în dezbaterea consiliului în cursul aceleiaşi şedinţe.

CAP. IV.
ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI, PETIŢII ŞI INFORMAREA CONSILIERILOR

Art. 39. Consilierii pot adresa întrebări primarului, viceprimarului şi secretarului comunei, precum şi şefilor compartimentelor din aparatul propriu al consiliului local sau ai serviciilor şi unităţilor subordonate. Prin întrebari se solicită informaţii cu privire la un fapt necunoscut. Cei întrebaţi vor răspunde, de regulă, imediat sau, daca nu este posibil, la următoarea şedinţă a consiliului.
Art. 40. Orice cetăţean are dreptul să se adreseze cu petiţii consiliului local. Acestea se înscriu într-un registru special, sunt analizate şi soluţionate potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Semestrial consiliul analizează modul de soluţionare a petiţiilor.

CAP. V.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE CONSILIERILOR LOCALI

Art. 41. Pentru participarea la şedinţele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie de şedinţă în cuantumul şiîin condiţiile stabilite de lege.
Consilierul are dreptul la diurnă de deplasare şi plata cheltuielilor de transport şi de cazare pentru activităţile prilejuite de exercitarea mandatului.
Art. 42. Participarea consilierilor la şedintele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate este obligatorie. Consilierul care lipseşte de la două şedinţe consecutive va fi sancţionat, potrivit prevederilor Statutului aleşilor locali.
Art. 43. Consilierul local poate demisiona prin cerere scrisă adresată consiliului.
Art. 44. În exercitarea atribuţiilor ce-i revin cu privire la menţinerea ordinei şi respectarea regulamentului în timpul şedinţei consiliului preşedintele de şedinţă poate aplica una din următoarele sancţiuni:

  1. Avertisment.
  2. Chemarea la ordine.
  3. Retragerea cuvântului.
  4. Eliminarea din sala de şedinţă.

Eliminarea din sala de şedinţă echivalează cu absenţa nemotivată.
Art. 45. Consiliul local poate hotărâ cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi aplicarea următoarelor sancţiuni consilierilor locali, care în exercitarea mandatului au săvârşit abateri de la prevederile legii şi ale prezentului regulament:

  1. Interzicerea de a participa la lucrările următoarei şedinţe a consiliului.
  2. Excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate.
  3. Retragerea indemnizaţiei de şedinţă pentru 1-2 şedinţe.